Obiective tradiționale românești

      Țara Oașului este o regiune din nordul Transilvaniei care aparține  județului  Satu Mare. Aceasta cuprinde mai multe comune și sate, Orașu Nou, Prilog, Racșa, Remeți, Orașu Nou-Vii, Certeze, Huta Certeze și Moișeni, Vama, Vama Bai, Călinești-Oaș, Lechința, Coca, Dumbrava, Târșolț, Aliceni, Trip Băi, Boinești, Bixad, Cămârzana, Bătarci, Tarna Mare și orașul  Negrești-Oaș, cel mai mare, fiind considerat capitala Țării Oașului.

    Când vorbim despre  Țara Oașului vorbim despre o regiune extinsă cu foarte multă istorie și  tradiții. De neprețuit este costumul tradițional popular pe care locuitorii acestei regiuni, oșenii, îl poartă în zilele de sărbătoare și în fiecare duminică. Piesele sunt foarte valoroase, deoarece sunt prelucrate manual din material țesut în gospodărie. Bărbații poartă o cămașă cu mânecile foarte largi asortată atent la niște gaci,  însă ținuta femeilor îți ia ochii datorită culorilor „țipătoare ”. Femeile poarta o fustă numită pindileu, o camașă cu platcă, un șorț numit zadie  și un batic numit chischineu.

15207896_1172788589472589_1281933703_n

      Daca tot suntem la capitolul vestimenație o sa-l combinam perfect cu nunta în Țara Oașului. Mireasa oșancă poartă în ziua nunții ei cu mândrie o rochie tradițională care cântărește aproximativ 30 de kg. Mireasa trebuie să aibă găteala capului, adică sute de mărgele atât la gât, cât și cusute în părul împletit  și să poarte o cunună. Pentru oșeni nunta este unul dintre cele mai importante evenimente și trebuie să fie de amploare,  pornind de la numărul de persoane invitate, majoritatea nunților având între 400-600 de invitati, până la cele mai alese  preparate tradiționale. În Oaș se practică și astăzi obiceiuri și tradiții vechi cum ar fi strigătul oșenesc și dansurile tradiționale cum ar fi Roata.

15226519_1172796666138448_1430705151_n

       Alte tradiții deosebite din Tara Oașului sunt cele practicate de Crăciun. În pragul acestei sfinte sărbători se taie porcul, se gătește tradițional și se colindă de la mic la mare. Specific zonei este colindatul cu steaua, colindatul cu capra cu sorcova sau plugușorul. Dintre toate sărbătorile, pentru oșeni cea mai frumoasă și încărcată de tradiții rămâne aceasta, seara de Crăciun.

      Locuitorii Tării Oașului sunt recunoscuți peste tot pentru dragostea lor față de tradiții pe care le readuc în zilele noastre și le trăiesc într-un mod deosebit. Țara Oașului este un loc unde oamenii sunt calzi, mâncarea este delicioasă iar sărbatorile înseamnă familie și tradiție.

Sursă foto: Călător prin lume